ECHIPELE de fotbal UNIVERSITATEA CRAIOVA si SOIMII BUZAU U14 au scandat impreuna "ROMANIA,ROMANIA!"
Gest superb pe podiumul de premiere al formaţiilor de juniori U14 ale celor de la Universitatea Craiova şi Şoimii Buzău, pe care sportlocal.ro nu avea cum să îl scape. După finala turneului de fotbal Fragaria Cup, desfăşurat în Slovacia, la Preşov, cele două formaţii s-au îndreptat spre festivitatea de premiere. Distincţiile individuale au venit şi către doi jucători români. Portarul buzoian Alexandru Gabriel Ilie a fost desemnat cel mai bun goal-keeper, în timp ce atacantul doljean, Marius Giurgiu, a fost cel mai bun jucător al competiţiei. Giurgiu ar fi intrat şi în posesia titlului de golgeter, dacă un gruzin de la Dinamo Brest nu ar fi marcat 9 goluri într-o singură partidă.
Finala la U14 s-a încheiat la egalitate, 0-0, ambele formaţii având pe parcursul jocului câte o minge trimisă în bară. La penalty-uri, mai stăpâni pe sine au fost cei de la Şoimii Buzău, care s-au impus cu 4-3.
Revenind la festivitatea de premiere, după ce jucătorii celor două formaţii au primit medaliile şi trofeele, glasurile lor s-au contopit într-un refren comun: “Româniaaaaaaaaaaa, România, ole, ole, ole”, s-a auzit din piepturile tinerilor fotbalişti de la Buzău şi Craiova.
Pentru gestul lor, pentru ataşamentul de care au dat dovadă, sportlocal.ro îi felicită pe componenţii celor două echipe, considerând că o astfel de publicitate internaţională făcută ţării noastre face mai mult decât o grămadă de discursuri politice.
Material publicat de: CRISTI FRISK(sportlocal.ro)